Shopping

Shopping tips sau cum să cumperi de pe net fără probleme?

Mulți dintre noi facem cumpărăturile online fără să știm la ce riscuri ne expunem. Iată câteva shopping tips pentru a fi mereu mulțumit.

Atunci când cumperi în deosebi haine de pe internet, trebuie să ai în vedere câteva aspecte extrem de importante pentru a nu da greș. Cu siguranță ți s-a întâmplat cel puțin o singură dată ca produsul pe care l-ai primit să nu semene cu cel din poza de pe magazinul online.

Shopping tips pentru atunci când cumperi haine online

1.Alege magazine online care au grilă pentru măsuri

Chiar dacă găsești grila de măsuri pe acel site, măsoară-te pe tine și vezi apoi pe o haină care îți vine bine, dacă măsura se potrivește cu dimensiunile pentru talie, bust etc. Cu cât mai multe dimensiuni cu atât îți poți face mai repede o idee. Bineînțeles ține cont și de forma corpului tău. Nu toată lumea arată la fel la aceleași kilograme, de exemplu. Sunt persoane cu bustul mai mare și cu picioarele mai subțiri, sau persoane care au probleme în zona șoldurilor.

2.Optează pentru o croială simplă

Atunci când vrei să-ți achiziționezi o piesă vestimentară dintr-un magazin online, optează pentru o croială simplă. Dacă haina respectivă va avea nevoie de modificări, este de preferat să fie cât mai simplu de lucrat. Altfel te va costa modificarea mai mult de cât ai dat pe ea din magazinul online. Croitorul are mult de muncă dacă are prea multe cusuturi de prelucrat.

3.Atenție la materiale

De regulă, dacă nu reușești să distingi materialul din prima fotografie, de preferat ar fi să nu cumperi. Există șansa să te înșeli și să te trezești cu o cârpă, când desfaci coletul. Fotografiile nu pot reda de fiecare dată realitatea. Uneori acestea sunt photoshopate atât de tare încât distorsionează realitatea grav.

4.Urmărește recenziile pe care magazinul le-a primit de la ceilalți clienți

Vezi dacă au primit retururi, dacă au înapoiat banii și dacă sunt deschiși la soluționarea problemelor clienților. Orice magazin mai poate avea neînțelegeri cu clienții, dar important este să fie deschiși la soluționări. Să nu vă sperie acele magazine care mai au și recenzii negative cu încercare de soluționare. Să vă sperie magazinele online care nu oferă clienților posibilitatea de a-și exprima părerea. Atunci poate însemna că se feresc de ceva anume.

5.Nu visa la cai verzi pe pereți – shopping tips

Ofertele acelea în care un produs îți este oferit aproape gratuit, nu sunt realiste. Nu te poți încrede în așa ceva. Este clar că este o înșelătorie la mijloc și că nu vei primi ce ai comandat. Nimeni nu ar deschide un magazin online ca să îți ofere ție super mega oferte, la prețuri bombă.

6.Nu te lua numai după reduceri – shopping tips

Un produs bun, care se vinde foarte ușor, nu are nevoie de fel și fel de reduceri. Un produs care cu greu pleacă din stoc, îl face pe vânzător să apeleze la fel și fel de instrumente. Speră astfel că va atrage suficientă atenție.

7.Urmărește magazinele online tot mereu și achiziționează întotdeauna produse de extrasezon

Atunci vei beneficia cu adevărat de un discount real. Cumpără-ți iarna costum de baie și vara geacă de iarnă. Caută-ți vara cizme și iarna sandale. Vei fi surprins cât de ușor îți vei găsi ce ai nevoie, cumpărând în extrasezon.

Cumpărăturile online pot deveni o adevărată aventură de care te poți bucura atât tu cât și familia ta!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *